Tata ne batea… Cu cureaua… Pretuia mai mult sticla cu alcool decat pe noi-familia lui. Iar noi eram premianti si nu ii ieseam niciodata din cuvant. El nu a venit niciodata la sedintele cu parintii si la nici o premiere de sfarsit de an scolar sa ne vada cu coronitele pe cap. Nu ne-a laudat,incurajat,adormit,spalat sau imbratisat vreodata…
Ma durea cand ma lovea dar mai mult atunci cand o lovea pe mama.Cu pumnii,cu picioarele,smulgandu-i parul din cap(un par frumos,negru,ce ii ajungea pana la mijloc).
Imi amintesc ca o pazeam noaptea de teama sa nu o omoare si adormeam de veghe la capataiul ei,in genunchi implorand ca toate astea sa inceteze…ca tata sa nu mai bea.(cand nu bea nu era atat de rau…).Implorand ca eu sa nu am o astfel de soarta(desi si mama si bunica avusesera parte de soti violenti).
De sarbatori era cel mai greu…Impodobeam casa si pregateam masa plangand,in urlete si scandaluri.Nu stiam de unde gaseste mama puterea sa mearga mai departe.
Am mancat de la straini si la 8 ani am facut hepatita. Am dormit refugiati pe la vecini pe jos si la 9 ani am facut pareza faciala(Gura mi se strambase pana la ureche iar ochiul de pe partea respectiva nu se mai inchidea).Am stat internata luni de zile la „Spitalul numarul 9” pentru injectii si proceduri(intr-un spital cu gratii la geamuri si de unde se auzeau vesnic urlete)…Singura.Un copil singur si speriat.Nu i-a permis mamei mele sa stea alaturi de mine.El nu m-a vizitat niciodata.
Nu voi uita cum se dezlantuia si incepea sa arunce cu cani,farfurii,cutite…cum un cutit imens de bucatarie s-a infipt in coapsa mamei…Cum ne-a incuiat si a smuls firele de la telefon sa nu putem cere ajutorul…Cum urlam si imploram…
Imi amintesc cum copil fiind am cazut din copac intr-un pietroi si m-am ales cu o gaura in genunchi si de frica am fugit si m-am ascuns sangerand sub o patura. Sa nu ma vada el.
Acestea si mult mai multe imi sunt vii in minte,mi se deruleaza prin fata ochilor si ma bantuie…El ne-a gonit si a murit singur…fara sa intrebe de noi.
Sotul meu m-a linistit si m-a strans in brate luni si ani pentru ca ma trezeam noaptea plangand,zguduita de cosmaruri.
Mi-am promis ca eu nu imi voi lovi copilul niciodata,nu o voi certa si nu ii voi arunca cuvinte grele. Acestea dor si lasa urme adanci.
Ieri am vazut o mama coborand din autobuz,lovindu-si baiatul in continuare cu pumnii si palmele.Urla.Era transfigurata:”Ti-am zis sa nu vii dupa mine!Nenorocitule!Eu te-am facut,eu te omor!”Copilul era aproape ingenuncheat iar ea-l lovea in continuare cu sete. Copiii nu sunt saci de box. Nu trebuie sa ne „racorim” pe ei,chiar daca ei sunt cel mai la indemana. Unii parinti carora le-a dat Dumnezeu copii normali,frumosi,destepti ii bat,ii asupresc si-i tolocanesc incontinuu(ca ai facut aia,ca n-ai facut aia,ca ti-am zis sa faci aia,ca aia nu,ca nu poti primi aia,jignindu-i…) si sunt parinti care ar da orice ca puiul lor „special” sa spuna ceva sau sa ceara ceva. Imi venea sa ma duc la ea si sa o scutur. …M-a rascolit.
Avem povesti asemanatoare.
Si la mine au lasat urme adanci… 🙁
Orice cuvant doare…orice palma …si nu se uita…Sper ca lucrurile se vor schimba candva si bataia nu va mai fi atat de prezenta in familiile romanilor.