Serbare de poveste

Teatrul Tandarica. Cortina se ridica. Abia atunci ii vedeam(educatoarele le-au pus costumasele).Au vrut sa fie totul o surpriza pentru parinti.Si a fost. Noi nu am primit versurile si nu stiam ce urmeaza sa se intample.Eve mi-a spus numai ca are incredere in ea si ca nu are nici o emotie in privinta ei(doar repetasera atatea saptamani).

A noastra era frumos asezata pe scaunelul ei,parca sigura pe ea si izbitor de frumoasa in tutuul maron cu frunze aplicate si cu o coronita cu flori pe cap.

Florile ne-au inundat privirile. Lacrimile au inceput sa imi intepe ochii.

Copiii incep sa isi recunoasca parintii in sala si sa le faca,cu mana.Ines a inceput si ea sa isi fluture manuta si sa spuna :”Buna,tati!”…doar ca altui tatic…(Abia mai tarziu ne-a vazut si un zambet i-a inflorit pe chip).

Incepe sebarea.

Banuisem ca ea este anotimpul toamna pentru ca tot repeta ceva cu:”I,autum,i am the most beautiful season”.

Incep sa scoata fiecare de sub scaunele gargarite,zornaitori,picaturi de ploaie,oameni de zapada…sa cante,sa danseze…Ines era cu ei!

Apare Primavara” si „Ghiocelul”,…apoi „Vara” si „Soarele” si „Floarea-Soarelui” si vine si randul ei:”Toamnaaa”!

Se duce sigura catre microfon si incepe sa recite versurile-cu intonatie,tare si clar,fara nici un fel de emotie(batandu-se cu palmuta-n piept ca ea este cel mai frumos anotimp)…Toata serbarea a fost in limba engleza. A pronuntat si am inteles mai bine decat „romaneasca” ei…Si apoi si-a luat cosuletul si a inceput sa imparta frunze colegilor.

Cu gura cascata,ii urmaresc fiecare pas-bine regizat si repetat- si un copil atat de sigur pe el!!!

Au urmat apoi anotimpul „Iarna” si „Omul-de-zapada”.

Ines a asteptat cuminte la locul ei,nu s-a ridicat,nu a umblat aiurea,ci a fost foarte atenta la scenariu.

Au fost cateva episoade scurte in care si-a fluturat manutele si a topait dar au fost rare si scurte si era si de inteles in aplauze,blituri si zgomot.

Diferenta fata de vara anului trecut-cand a trebuit sa parasim serbarea dupa un sfert de ora,cu copilul urland,incolacit in jurul gatului si cu florile neoferite- este una imensa. Priveam alt copil pe scena. Aplaudam tare si plangeam.

A facut reverente cu colegii ei,si-a asteptat cumintica randul pana si-a auzit numele la impartirea diplomelor si a fost felicitata de catre educatoare.

Am privit astazi un copil „normal”,”tipic”,fara teama de copii,de locuri noi,de costume sau galagie.

Bucurie.Speranta. Sunt cuvintele zilei.