Mama ma suna in fiecare zi(si de doua sau trei ori pe zi) sa ma intrebe de Ines,…ce facem,cum suntem,daca am ajuns bine?
De trei ani de la diagnosticul lui Ines,mama ma asculta in fiecare zi…Ea pe mine…Iar eu pe ea nu…
Mama a albit de la diagnosticare.Mama nu mai doarme noaptea.Doar plange.
Mama mea vine cu flori la mine. Ea. In fiecare marti, cand ne si duce la terapie. Martea, fiindca avem 3 ore la centru(logopedie plus 2 ore Aba) ne duc bunicii-parintii mei, zicand:”Macar atat sa facem si noi”. Vin de la Piata Progresul pana in Bucurestii Noi, apoi plecam sa luam copilul din Damaroaia de la gradinita si ponim catre Piata Muncii la centru.Astazi am facut un ocol si la magazine-pentru ca au venit costumele pentru serbarea de maine si ii lipsesc 2 accesorii: un dres si opincute maro(pentru ca ea va fi anotimpul Toamna).
Mama vine cu flori la mine martea. Si cu dulciuri pentru Ines…Si cu oua proaspete(sau vreo gaina de la tara), si cu rosii si castraveti din solar. Plangand. Toate pentru Ines.
Mult timp (pana s-a pensionat tata-tatal meu vitreg-) ei ne-au achitat mare parte din terapie. Se simteau „utili”.Acum se simt neputinciosi. Si plang. Amandoi au albit. Le este intiparita tristetea pe chip.
Tot ei m-au luat si de la DGASPC dupa ce mi-au dat vraful de dosare de strans si vestea ca intram la reevaluare in comisie. Nauca.Buimaca.
Tot ei m-au carat la gradinita si la centru…
Dar cand sa incepem sedinta de logopedie ii observ cotul lui Ines care pulsa. Era fierbinte si era triplu decat cotul celalalt. Era butuc. Terapeutele ma sfatuiesc sa mergem la spital.
Tremurand, tot bunicii ne duc la spital.Se pare ca are o alergie la intepaturile de insecte si trebuie sa avem tot timpul la noi Aerius si Fenistil…
Alba la fata si cu buzele uscate mama incearca din nou sa imi povesteasca faptul ca nu a mai mancat de cateva zile, ca tuseste si varsa de aproape o luna.
Aveam in masina doua fiinte care aveau nevoie de mine: mama mea si fiica mea.
Parca m-a palit ceva. Eu in toate saptamanile astea nu am auzit-o. Desi mi-a povestit in fiecare zi ca se simte din ce in ce mai rau. Si nu am auzit-o printre gandurile mele focusate la copil, terapii si dosare. Nu auzisem nici ca i-a fost recomandata in cursul diminetii o endoscopie-de urgenta si ca la Colentina au programat-o peste doua saptamani.
Ca in transa am pus mana pe telefon si am sunat o colega de la Floreasca. Ne astepta. L-am sunat pe tati si l-am rugat sa plece de la serviciu si sa vina sa o preia pe Ines.
A fost pentru prima data in acesti trei ani de la diagnostic cand am ascultat-o eu pe mama (chiar daca gandul mai imi fugea la bratul butuc al lui Ines). Am ascultat-o trei ore cat am asteptat sa intram la endoscopie. I-am ascultat si eu durerile ei. Sufletul mi se strangea de remuscari. Iar cand a preluat-o doamna doctor si a intrebat-o ce s-a intamplat i-a spus cu ochii in lacrimi:”Mi-e foame,doamna doctor! Mi-e foame si nu pot sa mananc de cateva zile!” M-a pufnit plansul.
Toate analizele ei sunt bune si se pare ca totul este emotional.
Astazi am constatat cu tristete ca am uitat sa fiu fiica…Am uitat sa o ascult…Am uitat sa ii ofer flori mamei mele.
Offf ce trist! Cu totii uitam de multe ori de mame. Consideram ca e normal sa fie mereu acolo pentru noi, e oarecum datoria lor. Dar uitam sa facem si noi la fel 😥😥. Si apoi ne iau remuscarile. Stiu perfect cum e! Sa multumim cerului ca avem mamici si sa incercam sa le facem cate o bucurie mica din cand in cand
De multe ori stau și mă gândesc:dacă nici fetița mea nu mă va „asculta”…Și îmi vine să pun mana pe telefon și sa întreb:”Bună,mama,ce mai faci?”
Offf … Cunosc, multă putere si încredere în Dumnezeu… Sănătate ca e mai buna decât toate.
Mulțumim din suflet! Asemenea!
Mai Teo, sa iti dea Dumnezeu putere sa le duci pe toate. Esti un om atat de bun… atat de bun. Cu siguranta la un momentdat in viata te va lovi un BINE cat sa iti stearga toate durerile si lacrimile de acum.
Să dea Dumnezeu! Să scriu numai articole despre empatie,altruism și generozitate.